Registrul pentru evidența hotărârilor | ||
Nr. | DATA ADOPTĂRII | TITLUL HOTĂRÂRII |
2 | 28.01.2021 | Aprobarea utilizarii de sume din excedentul anilor precedenti al bugetului local, pentru acoperirea temporara a golurilor de casa în anul 2021 |
3 | 28.01.2021 | Aprobarea Calendarului activităţilor şi acţiunilor cultural-sportive al comunei Turia care se vor desfăşura în anul 2021 |
4 | 28.01.2021 | Aprobarea rețelei școlare din comuna Turia pentru anul 2021-2022 |
5 | 28.01.2021 | Aprobarea Planului de acţiuni şi lucrări de interes local pe anul 2021, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare |
6 | 28.01.2021 |
Aprobarea trecerii în contul chiriei a contravalorii lucrărilor de reparații efectuate de chiriaș la unele bunuri aparținând domeniului privat al comunei Turia |
7 | 28.01.2021 |
Modificarea și completarea Contractului de delegare nr.4/2009, a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților membre ale A.D.I. ”ECO SEPSI” încheiat cu S.C. TEGA S.A. Sf.Gheorghe |
10 | 28.01.2021 | Modificarea H.C.L. nr.60/2005 privind înființarea Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă |
12 | 15.02.2021 | Aprobarea utilizării de sume din excedentul anilor precedenți al bugetului local, pentru acoperirea temporară a golurilor de casă în anul 2021 |
13 | 15.02.2021 | Aprobarea Programului de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare provizoriu pentru anul 2021 |
14 | 15.02.2021 | Aprobarea unui studiu, precum și a proiectului Actul adițional nr.3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transfer, tratare și depozitare deșeuri în județul Covasna nr.128/28.04.2017, încheiat între județul Covasna și Societatea S.C. ECO BIHOR SRL |
15 | 15.02.2021 | Soluționarea unor cereri referitoare la scutirea de sub plata impozitului pe clădiri |
17 | 31.03.2021 | Mandatarea reprezentantului Comunei Turia în Adunarea Generală a A.D.I. AQUACOV pentru aprobarea modificării prețului/tarifului serviciului public de alimentare cu apă potabilă și de canalizare practicat de operatorul regional Gospodărie Comunală S.A. |
18 | 31.03.2021 | Aprobarea completării Hotărârilor Consiliului local nr.8/28.01.2021 și nr.9/28.01.2021 |
20 | 16.04.2021 | Aprobarea bugetului general consolidat al comunei Turia pentru anul2021 |
21 | 16.04.2021 | Aprobarea volumului de masă lemnoasă care se recoltează în anul 2021 din fondul forestier proprietatea publică a comunei Turia |
22 | 16.04.2021 | Organizarea pazei comunale în comuna Turia în anul 2021 |
24 | 27.05.2021 | Aprobarea contului de încheiere exercițiului bugetar pe anul 2020 |
25 | 27.05.2021 | Asocierea Comunei Turia cu alte unități administrativ-teritoriale, în vederea înființării A.D.I. Zonă Metropolitană Târgu-Secuiesc-Covasna |
26 | 27.05.2021 | Aprobarea participării comunei Turia și includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul ”Unități și Instituții de Învățământ de Stat” pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare școală în localitatea Turia, comuna Turia, județ Covasna” |
27 | 27.05.2021 | Aprobarea participării comunei Turia și includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul " Drumuri de Interes Local și Drumuri de Interes Județean " pentru obiectivul de investiții: „ Reabilitare străzi în localitatea Turia, comuna Turia, județ Covasna” |
28 | 27.05.2021 | Aprobarea participării comunei Turia la “Programul judeţean pentru reabilitarea şi modernizarea imobilelor cu destinație de cabinete medicale din mediul rural, respectiv a spitalelor din mediul urban”, în perioada 2021-2024, la ”Programului judeţean pentru reabilitarea și modernizarea bazelor sportive din mediul rural” în perioada 2021 – 2024, la ”Programului judeţean pentru reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din mediul rural” în perioada 2021-2024, la “Programul județean de dezvoltare a infrastructurii unităților de învățământ preuniversitar în perioada 2021-2024, precum și la ”Programul județean pentru reabilitarea, modernizarea clădirilor în care funcționează spații expoziționale sau biblioteci, din mediul rural” în perioada 2021-2024 |
29 | 27.05.2021 | Aprobarea mandatării unui avocat pentru reprezentarea intereselor comunei Turia în cauzele civile privind plângerile împotriva unor procese-verbale de soluționare a cererilor de rectificare emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Covasna |
32 | 15.06.2021 |
Finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, pentru activităţi educativ-ştiinţifice, sportive, de recreere și de tineret, precum și sprijinul financiar acordat unităților de cult din bugetul Consiliului local în anul 2021 |
33 | 15.06.2021 | Aprobarea modificării și completării Statutului reactualizat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Agrosic Közösségek Közti Társulás |
34 | 15.06.2021 | Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a piscinei aflate în inventarul comunei Turia |
35 | 15.06.2021 | Aprobarea tarifelor de intrare și de închiriere a spațiilor din incinta piscinei |
36 | 15.06.2021 | Aprobarea constituirii Comisiei de inventariere a imobilelor construcții la nivelul Comunei Turia pentru actualizarea evidenței fiscale |
37 | 15.06.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
39 | 26.07.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
40 | 26.07.2021 | Abrogarea Hotărârii Consiliului local nr.12/2021 privind aprobarea utilizării de sume din excedentul anilor precedenți al bugetului local, pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalaje între veniturile și cheltuielile secțiunii de funcționare a anului 2021 |
41 | 26.07.2021 |
modificarea organigramei și a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului comunei Turia |
42 | 26.07.2021 | Modificarea și completarea Contractului de delegare nr.4/2009, a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților membre ale A.D.I. ” ECO SEPSI” încheiat cu S.C. TEGA S.A. Sf.Gheorghe |
43 | 26.07.2021 | Aprobarea modificării și completării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară turistică „CIOMAD BALVANYOS”, „CSOMÁD-BÁLVÁNYOS Közösségek Közti Turizmusfejlesztési Társulás” |
44 | 26.07.2021 | Reactualizarea componenţei Comisiei comunale Turia de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase |
45 | 26.07.2021 | Nominalizarea agenților economici din rețeaua comercială a comunei Turia care vor distribui produse raționalizate către populație |
46 | 26.07.2021 | Solutionarea de cereri referitoare la scutirea de sub plata unor impozite și taxe locale precum și taxe speciale |
47 | 26.07.2021 | Revocarea H.C.L. nr.25/27.05.2021 privind asocierea Comunei Turia cu alte unități administrativ-teritoriale, în vederea înființării A.D.I. Zonă Metropolitană Târgu-Secuiesc-Covasna |
49 | 25.08.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
50 | 25.08.2021 | Aprobarea Regulamentului de buna gospodărire a comunei Turia, județul Covasna |
52 | 23.09.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
53 | 23.09.2021 | Aprobarea exploatării și valorificării de material lemnos din pădurea proprietatea Școlii Gimnaziale ”Kicsi Antal” din comuna Turia |
54 | 23.09.2021 | Asocierea UAT Comuna Turia cu alte unități administrativ-teritoriale, în vederea înființării A.D.I. Zonă Metropolitană Tg.Secuiesc-Covasna |
55 | 23.09.2021 | Aprobarea devizului general actualizat și devizul general pentru lucrările rest de executat, aprobarea cofinanțării proiectului și aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați aferente investiției ”Modernizare drumuri de interes local din comuna Turia. județul Covasna” |
56 | 23.09.2021 | Aprobarea bugetului local finanțat din venituri prorii și subvenții pentru Școala Gimnazială Kicsi Antal din Turia |
58 | 07.10.2021 | Actualizarea devizului general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții ”Extinderea rețea de canalizare în localitatea Turia, comuna Turia, județul Covasna” |
59 | 07.10.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
61 | 27.10.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
62 | 27.10.2021 | Aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului local al comunei Turia |
63 | 27.10.2021 | Aprobarea cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții ”Modernizare străzi în localitatea Turia, județul Covasna” |
64 | 27.10.2021 | Aprobarea cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare străzi în Trup Băile Balvanyos și reabilitare strada nr.4 în localitatea Turia, comuna Turia, județul Covasna” |
65 | 27.10.2021 | Organizarea și funcționarea Comisiei tehnico-economice a Consiliului local al comunei Turia |
66 | 27.10.2021 | Demolarea unor construcții aflate în domeniul privat al comunei Turia |
68 | 25.11.2021 | Insușirea variantei finale a modelului de steag a comunei Turia |
69 | 25.11.2021 | Modificarea și completarea Contractului de delegare nr.4/2009, a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților membre ale A.D.I. ” ECO SEPSI” încheiat cu S.C. TEGA S.A. Sf.Gheorghe |
70 | 25.11.2021 | Desemnarea unui reprezentant al Consiliului local Turia în Comisia de evaluare a probei de interviu, cu ocazia organizării concursului pentru ocuparea postului de director în cadrul unității de invățământ preuniversitar de stat în comuna Turia |
72 | 23.12.2021 | Indexarea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022, aprobarea Listei facilităților fiscale acordate contribuabililor pentru impozitele și taxele datorate în anul fiscal 2022, aprobarea Regulamentului privind procedurile de acordare de facilități fiscale de scutire sau reducere la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren pentru persoanele fizice cu venituri reduse, pentru aprobarea Regulamentului de impunere și percepere a taxelor speciale în anul 2022, precum și pentru Regulamentul privind procedurile de organizare și emitere în regim de urgență a autorizațiilor de construire în anul 2022 |
73 | 23.12.2021 | Aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor de gestionare a deseurilor in judetul Covasna |
74 | 23.12.2021 | Aprobarea unui studiu, precum și a proiectului Actul adițional nr.7 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transfer, tratare și depozitare deșeuri în județul Covasna nr.128/28.04.2017, încheiat între județul Covasna și Societatea S.C. ECO BIHOR SRL |
75 | 23.12.2021 | Actualizarea Organigramei pentru aparatul de specialitate al Primarului comunei Turia |
76 | 23.12.2021 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2021 |
2022 | ||
2 | 31.01.2022 | Aprobarea Strategiei de dezvoltare a comunei Turia pentru perioada 2021-2027 |
3 | 31.01.2022 | Aprobarea Regulamentului de acordare a ajutoarelor de urgență familiilor și persoanelor singure care se află în situații de necesitate |
4 | 21.01.2022 | Aprobarea Calendarului activităților și acțiunilor cultural-sportive al comunei Turia, care se vor desfășura în anul 2022 |
5 | 31.01.2022 | Aprobarea Planului de acţiuni şi lucrări de interes local pe anul 2022, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare |
6 | 31.01.2022 | Modificarea HCL 72/23.12.2021 privind indexarea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022, aprobarea Listei facilităților fiscale acordate contribuabililor pentru impozitele și taxele datorate în anul fiscal 2022, aprobarea Regulamentului privind procedurile de acordare de facilități fiscale de scutire sau reducere la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren pentru persoanele fizice cu venituri reduse, pentru aprobarea Regulamentului de impunere și percepere a taxelor speciale în anul 2022, precum și pentru Regulamentul privind procedurile de organizare și emitere în regim de urgență a autorizațiilor de construire în anul 2022 |
7 | 31.01.2022 | Menținerea la nivelul lunii decembrie 2021 a salariilor de bază și a sporurilor pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului comunei Turia, județul Covasna precum și cadrul serviciilor publice de interes local, subordonate Primarului comunei Turia, județul Covasna |
9 | 09.02.2022 | Aprobarea bugetului general consolidat al comunei Turia pentru anul 2022 |
10 | 09.02.2022 | Modificarea cheltuielilor rectificative legate de proiectul cod SMIS 1147621- Denumire Proiect: Apel de proiecte: Programul Operațional Competitivitate, Axa prioritară 2 - Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Obiectivului Specific 2.4 – „Creșterea gradului de utilizare a Internetului”, acțiunea 2.3.3- Secțiunea E-educație |
11 | 09.02.2022 | Aprobarea Nomenclatorului stradal al Comunei Turia, județul Covasna |
12 | 09.02.2022 | Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.63/2021 privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții: „Modernizare străzi în localitatea Turia, județul Covasna” |
13 | 09.02.2022 | Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.64/2021 privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții: „Reabilitare străzi în trup Băile Balvanyos și reabilitare Strada nr.4 în localitatea Turia, comuna Turia, județul Covasna” |
15 | 10.03.2022 | Aprobarea rectificării bugetului local al comunei Turia aprobat pe anul 2022 |
16 | 10.03.2022 | Aprobarea organizării rețelei școlare din comuna Turia pentru anul școlar 2022-2023 |
17 | 10.03.2022 | Aprobarea unui studiu, precum și acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Turia în A.G. ADI AQUACOV |
18 | 10.03.2022 | Modificarea HCL nr.68/25.11.2021 pentru însușirea variantei finale a modelului de steag a comunei Turia |
20 | 20.04.2022 | Rectificarea bugetului local al comunei Turia, aprobat pentru anul 2022 |
21 | 20.04.2022 | Aprobarea documenta'iei de urbanism P.U.Z. Zonă locuințe în comuna Turia, județul Covasna și R.L.U. aferent |
22 | 20.04.2022 | Aderarea comunei Turia la Asociația Stațiunilor Turistice (AST) |
23 | 20.04.2022 | Finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, pentru activităţi educativ-ştiinţifice, sportive, de recreere și de tineret, precum și sprijinul financiar acordat unităților de cult din bugetul Consiliului local în anul 2022 |
24 | 20.04.2022 | Demolarea unei construcții aflate în domeniul public al comunei Turia |
27 | 20.04.2022 | Aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ în vederea solicitării finanțării prin programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” pentru Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, conform legislației în vigoare și a racordurilor la sistemul de transport al gazelor naturale |
28 | 20.04.2022 | aprobarea participării comunei Turia la ”Programului judeţean pentru reabilitarea și modernizarea bazelor sportive din mediul rural” în perioada 2021 – 2024, la ”Programului judeţean pentru reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din mediul rural” în perioada 2021-2024, la “Programul județean de dezvoltare a infrastructurii unităților de învățământ preuniversitar în perioada 2021-2024, la ”Programul județean pentru dotarea spațiilor de joacă din mediul rural, în perioada 2021-2024” în perioada 2021-2024, precum și “Programul județean privind dotarea personalului și spațiilor aferente serviciilor voluntare pentru situații de urgență din subordinea consiliilor locale comunale, în perioada 2021-2024 |